Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, și-a felicitat jucătorii pentru evoluția din meciul pierdut, miercuri, cu scorul de 1-2, în fața formației FC Timișoara, menționând că aceștia s-au dăruit, dar au fost învinși de una dintre pretendentele la titlu.
„Un meci care întrerupe seria bună. Am pierdut până la urmă contra unei echipe care se bate la titlu. Era o chestiune de imagine dacă am fi câștigat. Ca și structură generală echipa s-a dăruit, a vrut să revină chiar după scorul 2-0. O repriză a doua mult mai bună a noastră, dar n-am reușit să concretizăm. Cu Ascoli o să vedem în urma radiografiei. Avantajul lor a făcut mai facilă posesia noastră, chiar și așa ne-am creat ocazii de gol.
Au fost momente care au influențat partida, lipsa noastră de concentrare pe anumite faze a schimbat situația. Jucătorii merită felicitați pentru cum s-au dăruit. Speram să continuăm această serie. Ne așteaptă un meci foarte dificil la Astra. Din păcate nu am reușit o reîncărcare motivațională foarte bună pentru această partidă. Aici mă refer la momentele de început, după care am intrat în joc, cu situații de a marca în ambele reprize. Din păcate nu antrenez nici ghinionul, nici norocul”, a spus Badea. Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER